Epilog

 

* Da, a venit si epilogul. Sper sa va place si drept ramas bun, sa ne lasat comentarii multe multe multe! Va pup!!!

LATER EDIT: Parerea mea despre scrierea acestui fanfic, aici*

 

 

RenesmeePOV

Ei credeau ca eu nu inteleg prea bine ce se intampla. Dar stiam mult prea bine, chiar mai bine decat imi doream sa stiu. O sa fim ucisi cu totii, iar eu o sa stau acolo, zacand intr-o balta de sange ca in desenul lui Bree, cu ochii inca deschisi, de frica mortii. Se zice ca nu trebuie sa-ti fie frica de moarte, caci in lumea de dincolo totul o sa fie bine. Si daca se spune asta, eu de ce simt exact contrarul? Poate pentru ca este o minciuna sfruntata? Da, cred ca asta este raspunsul perfect. Si ma simt atat de vinovata, stiind ca ei toti vor muri numai si numai din cauza mea – sunt precum otrava. Si adevarul e otrava, iar gandul este… omucidere.

Am atins-o usor pe mama, pe mana-i fina si rece si simtisem un fel de conexiune ciudata, ca un mic soc electric. I-am aratat ca vreau sa stiu unde este Bree.

– Nu stiu, spuse ea trista.

M-am cuibarit in bratele ei, fara sa mai spun nimic.

– Mi-a lasat un bilet, spuse mama intr-un tarziu, dar nu vorbea cu mine, ci cu tatal meu. Mi-a spus ca nu se va mai intoarce.

– Bineinteles. Nu aparea in desen.

– Stiai? intreba mama uimita.

– Banuiam. Dar nu pot sa o condamna. Era sa fie omorata o data de Volturi.

-Asa e.

Casa noastra era plina de musafiri necunoscuti, cel putin pentru mine. Unii dintre ei erau amuzanti, dar unii pareau atat de inspaimantatori, dar atata timp cat tata spunea ca totul va fi bine si ca ne vor ajuta, incercam sa cred asta. Oare oamenii aceia rai, imbracati in mantii negre se vor opri sa ne asculte? Imi era frica.

– Nu trebuie sa te temi, spuse tata mangaindu-mi parul. O sa fie bine.

Auzisem asta de o gramada de ori in ultimele zile, dar inca nu o credeam. Dar ce au oamenii aceia cu mine? De ce vor sa ma omoare?

– Pentru ca esti diferita, spuse tata. Dar ei nu te cunosc inca. Atunci cand o vor face isi vor da seama ca nu esti periculoasa.

***

A sosit si momentul de care imi era cel mai frica. Zapada se asternuse peste poiana in care mersesem sa ii asteptam – sa ne omoare, as fi completat. Nu intelegeam de ce ne duceam exact in fata lor, asezandu-ne ca pe tava, in loc sa fugim de ei. Oamnii aceia erau rai…

-Pentru ca nu suntem vinovati, spuse tata.

Nu eram vinovati, si totusi nimeni nu era prea optimist in ceea ce priveste sansele noastre. Ii vedeam, chiar daca nu spuneau nimic, le vedeam chipurile palide si pline de griji si spaima, chipurile unor condamnati la moarte. Erau usor de citit.

Cand i-am vazut venind, pareau mai rai decat orice altceva mi-am imaginat. Iar cand i-am auzit vorbind, m-am cutremurat. Nu aveam nicio sansa. Iar cel care vorbea cel mai mult, Aro, parea de neinduplecat.Orice i-ar fi spus tata sau bunicul, el tot gasea ceva de care sa ma acuze.Linistea, atat de impunatoare, ma facea sa ma simt atat de ciudat si parca tot corpul meu simtea durerea fizica, desi nu era nici pe deparet asa ceva. O senzatie necunoscuta…

Zidul sperantei era distrus de la temelii. Si chiar daca se spuen ca speranta moare ultima, acum ea fusese prima ucisa. De frica. Gandul ca vom muri era acum o certitudine. Secundele treceau prea lent si parca ingehtam in timp, traind cele mai groaznice momente ale vietii. In loc sa ma las cuprinsa de frica, am inceput sa prind curaj si cand a trebuit sa il ating pe Aro, deja nu ma mai simteam atat de neputincioasa si vulnerabila la puterea pe care o emana catre noi. Nu voiam sa mai fiu.

Dar era la fel de neinduplecat.

Mama mi-a desprins mainile pe care le tineam strans in jurul gatului sau, imbratisand-o.

-Iti amintesti ce ti-am spus?intreba ea cu o voce blanda.

Da, imi aminteam. Voia ca eu sa fug cu Jacob. Si cu toate ca nu voiam sa se indeplineasca profetia din pictura si nu imi doream sa mor, tot nu as fi vrut sa ii las singuri aici, cu oamenii acestia, sau creaturi malefice. Imi era teama pentru vietile lor, imi era teama ca nu o sa ii mai vad niciodata, dar ii promisesem ca asa voi face. Si mama imi promisese ca va lupta sa ramana in viata. Am incuviintat incet din cap, simtind cum ochii mi se umplu cu lacrimi.

-Te iubesc, i-am soptit incet.

-Si eu te iubesc. Mai mult decat viata.

Ma saruta apoi pe frunte, imi lega un medalion la gat, apoi ma puse pe umerii lui Jacob.-Asteapta pana sunt prinsi in lupta, apoi fugi cu ea, ii spuse mama lui Jacob si am simtit cum mi se face pielea de gaina, iar corpul imi tremura din cauza ca ma luptam cu hohotele de plans.Vorbele mi-au trecut pe langa urechi ca o vijelie devastatoare.

-Copila este o fiinta necunoscuta. Nu exista niciun motiv sa ne asumam asemenea risc. Trebuie sa fie nimicita laolalta cu cei care o protejeaza.

Simteam cum toata familia mea si cei care se insoteau clocoteau si isi pregateau atacul. Si ma simteam atat de vinovata ca toti vor muri pentru mine.

-Aro?spuse tata. Pericolul pe care presupui ca  l-ar reprezenta fiica mea provine in intregime din faptul ca nu putem ghici cum se va dezvolta?

-Da, prietene. Daca am putea sti sigur, atunci nu am mai avea ce dezbate.

-Si ne-am desparti in pace, buni prieteni din nou?

Nu intelegeam unde vroia sa ajunga tata. Daca…daca…dar nu stiau.

-Desigur, raspunse Aro cu vocea lui stridenta care imi dadea fiori.

-Atunci, mai am ceva de oferit, spuse tata vesel.

Ochii lui Aro se ingustara.

-Este absolut unica.

-Nu. Este rara, dar nu unica.

Am auzit un forfot in spatele grupului nostru si am intors capul sa vad ce se intampla.Doua femei necunoscute intrara in grupul nostru, iar in spatele lor, mai putin rapid, se afla un necunoscut care o tinea de mana pe Bree.Bucuria ca Bree s-a intors m-a curpins dintr-o data. Crezusem ca ne-a parasit. Nu intelegeam de ce vine insotita de acesti straini, dar speranta crestea in inima mea.

-Acestia sunt Huilen si nepotul ei Nahuel, spuse Bree prezentand noii veniti.

Auzindu-i vocea era ca si cum nu ar fi plecat niciodata.Ochii lui Caius s- au strans cand Bree a mentionat care este legatura familiara intre cei doi “musafiri”. Martorii Volturilor sasaiau intre ei. Lumea vampirilor se schimba si toata lumea putea sa simta asta. Le era frica, fie ca nu doreau sa o arate, dar era aproape evident. Pe cat de impunatori si curajosi erau, pe atat le era de frica ina cest moment. Si intr-o secunda, parca toata frica lor a disparut si aprca nici nu fusese acolo.

-Vorbeste Huilen, a cerut Aro. Da-ne marturia pentru care ai venit.

Femeia slaba s-a uitat la Alice nervoasa. Alice a dat din cap cu incurajare si Kachiri si-apus mana ei lunga pe umarul micutei vampir.

-Eu sunt Huilen, a anuntat femeia cu un accent clar dar ciudat de engleza.Acum un secol si jumatate, eu traiam cu oamenii mei, tribul Mapuce. Pe sora mea o chema Pire. Parintii nostii au numit-o asa dupa zapada din munti din cauza pielii ei albe. Si ea era foarte frumoasa – prea frumoasa. Ea a venit la mine intr-o zi si mi-a spus de ingerul care a gasit-o in padure, si care o viziteaza noaptea. Am avertizat-o. Huilen a dat din cap suparata.Ca si cum vanataile de pe ea nu erau si asa o avertizare. Stiam ca este Libishomen din legendele noastre, dar ea nu a vrut sa asculte. Era vrajita. Mi-a spus cand a fost sigura ca fiul ingerului intunecat crestea in ea. Nu am vrut sa o descurajez din planul ei de a fugi – stiam ca si mama si tata ar fi fost de acord ca acest copil trebuia distrus, si Pire odata cu el. Am mers cu ea in partea cea mai intunecata din acea padure. L-a cautat pe ingerul demon dar nu a gasit nimic. Am avut grija de ea , am vanat pentru ea atunci cand puterea ii scazuse. Manca starv de animale, le bea sangele. Nu mai aveam nevoie de nicio confirmare a ceea ce purta in pantece. Speram sa-i salvez viata inainte sa omor monstrul. Il iubea pe monstul din ea. Il numise Nahuel, dupa felinele din jungla, si il iubea si atunci cand a crescut mai mare si a inceput sa-i rupa coastele. Nu am putut s-o salvez. Copillul si-a rupt drumul afara din ea si ea a murit repede, implorandu-ma in tot acest timp sa am grija de micutul ei. Dorinta ei pe patul de moarte – si eu am fost de acord.-El m-a muscat totusi, atunci cand am incercat sa-l ridic de pe corpul ei. M-am tarat in jungla ca sa mor. Nu ma ajuns departe – durerea era prea mare. Dar el m-a gasit; copilul nou nascut s-a tarat prin padure si a stat langa mine si m-a asteptat. Cand durerea s-a sfarsit, el statea intins langa mine, dormea.Am avut grija de el pana cand el a inceput sa vaneze singur. Vana satenii de pe langa padurea noastra, stateam numai noi. Nu am mai plecat niciodata asa de departe de casa, dar Nahuel a dorit sa vada acest copil.

Huilen si-a aplecat capul si a pasit inapoi asa ca era pitita partial in spatele lui Kachri.Buzele lui Aro s-au strans. Se uita la tanarul cu pielea inchisa.

-Nahuel, tu ai o suta cincizeci de ani? a intrebat.

-Mai mult sau mai putin o decada, a raspuns cu o voce calda si frumoasa.Accentul lui abea se simtea. Nu tinem seama.

-Si la ce varsta ai atins maturitatea?

-Cam la sapte ani dupa ce m-am nascut, mai mult sau mai putin, eram complet dezvoltat.

-Nu te-ai mai schimbat de atunci?

Nahuel a dat din umeri.

-Nu din cate mi-am dat seama.

Am simtit un tremur care l-a strabatut pe Jacob. Inca nu vroiam sa ma gandesc la asta.

-Si dieta ta? A insistat Aro, parand interesat.

-In general sange, dar si mancare. Pot supravietui cu amandoua.

-Tu ai fost capabil ca faci un nemuritor? Aro a aratat spre Huilen, vocea lui era brusc intensa.

-Da, dar restul nu pot.

Un murmur de soc a trecut prin toate trei grupurile.Ochii lui Aro s-au marit.

-Restul?

-Surorile mele, Nahuel a dat iar din umeri.

Aro se uita neincrezator .

-Poate ai vrea sa ne spui si restul povestii tale, pentru ca se pare ca mai este.

Nahuel s-a incruntat.

-Tatal meu a venit sa ma caute la cativa ani dupa ce mama a murit. Fata lui s-a intristat. Era incantat ca m-a gasit pe mine. Tonul lui Nahuelsugera ca sentimentul nu e reciproc. Mai avea doua fiice dar niciun fiu. Se astepta sa ma alatur lui la fel cum au facut si surorile mele. Era surprins ca nu sunt singur. Surorile mele nu sunt veninoase, dar ca asta e din cauza sexului sau a norocului…cine stie? Eu deja aveam familia mea cu Huilen si nu eram interesat – a spus cuvantul strambandu-se – sa fac o schimbare. Il mai vad din cand in cand. Am o noua sora; ea a ajuns la maturitate acum vreo zece ani.

-Numele tatalui tau? Caius a intrebat printre dinti.

-Joham, a raspuns Nahuel. Se considera om de stiinta. Crede sa face o noua super-rasa.Nu a incercat de loc sa-si mascheze dezgustul din ton.

Caius se uita la mama.

-Fiica ta, este veninoasa? a intrebat dur.

-Nu, a spus ea.

Capul lui Nahuel a tresarit la intrebarea lui Aro iar ochii lui maro- aurii s-au intors sa ma vada pe mine.

Caius urla.

-O sa avem grija de aberatia de aici si apoi o sa mergem in sud, l-a grabit pe Aro.

Aro s-a uitat in ochii mei pentru un moment lung si tenionat.

-Frate, i-a spus el incet lui Caius. Aici se pare ac nu este niciun pericol. Este ceva neintalnit, dar nu este niciun pericol.

-Care e votul tau? a cerut Caius.

-Este

.Caius s-a strambat.

-Si acest Joham? Acest nemurior care experimanteaza?

-Poate ca ar trebui sa vorbim cu el, a fost Aro de acord.-Opreste-l pe Joham daca vrei, a spus fara ton Nahuel. Dar lasati-le pe surorile mele in pace. Ele sunt inocente.

Aro a incuviintat, expresia ii era solemna. Si apoi s-a intors cu fata la garda cu un zambet cald.

-Dragii mei, a strigat. Nu o sa ne luptam azi.

Volturii s-au retras incet, lasandu-ne singuri. Nu imi venea sa cred.-S-a terminat, spuse tata. Mama m-a luat in brate, strangandu-ma tare.

-O sa stau cu voi? am intrebat.-

Pentru totdeauna, spuse mama.

Bree se apropie de noi, printre marea de vamprii care tipau, se imbratisau si se sarutau. Toata bucuria lor parerea sa se materializeze in tipete de fericire, daca ar fi fost inca umani, probabila r fi plans de fericire. Nahuel mergea in spatele ei, oarecum rezervat.

– Trebuie sa imi spui tot, zise mama cand o zari.

Bree doar o imbratisa, fara sa raspunda, apoi zambi si spuse:

– Ei bine, nu puteam sa va spun. Mi-a fost frica si ca Edward imi va citi gandurile, de aceea am plecat asa repede. Daca ar fi aflat el, ar fi aflat si Aro.

-Dar stiai ce vei face cand ai plecat? intreba mama.

-Nu, spuse Bree. Stiam doar ca voi gasi o cale de scapare. Am stat zile intregi si am desenat sute de planse, pana am ajuns la Nahuel. Si atunci am plecat in cautarea lui.

Mi-am intins capul ca sa il vad stand in spatele lui Bree. El imi zambi si imi facu cu mana.Tata se uita la Nahuel si zambi si el, in timp ce Bree s-a dus sa vorbeasca cu bunicul, iar Nahuel a urmat-o. Tata zambea si mai mult.

– Ce?intreba mama.

– Sunt impreuna.

– Bree si Nahuel?

– Da.

– Si acum Bree nu o sa mai fie trista? am intrebat.

– Nu o sa mai fie, spuse tata.

– Si nici noi, spuse mama si ne imbratisa pe amandoi.

Aveam in fata o eternitate fericita. I-am strans mai tare, aratandu-le cat de mult ii iubesc. Am stat asa cateva minute, pana cand s-a auzit o voce ca de clopotei:

– Gramada cere varf! a strigat Alice, in timp ce alerga razand catre noi.

Sfarsit

 


5 răspunsuri to “Epilog”

  1. […] EPILOGUL este aici […]

  2. Este super!!! foarte frumos realizat chiar nu ma esteptam sa’mi lasa o asa stare de bine.Multumin ca ne’ati „dat” o poveste asa de frumoasa.bafta in continuare;)

  3. waw!!!!
    nu pot sa cred ca e sfarsitul,epilogul
    multumim de acest fic
    e foarte fain
    si nea impresioant

  4. wow!!!! deci am citit totusi cateva bloguri, dar un astfel de blog, si din perspectiva lui bree….. rar, chiar unic, dupa firul narativ al povestii as putea zice, dar totusi, am o curiozitate…. cu bree au fost si jazz si alice, sau doar a fost o greseala de naratie cand ai scris ….,, Femeia slaba s-a uitat la Alice nervoasa. Alice a dat din cap”? in fine, una peste alta mie mia placut acest blog, si daca va plac blogurile cu bree, urmaresc unul destul de recent daca va intereseaza…. http://makethisgoonforever.wordpress.com/love-at-first-sight/, insa daca ati inceput un blog nou, sa ma anuntati si pe mine-adresa mea e deux.yeux_bruns_pour_toi@yahoo.com -nu de alta dar chiar sunt curioasa ce va mai coace mintea…..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: